Problema multora constă în faptul că nu mereu știu cum să înceapă. Am văzut oameni alergând în toate părțile cu privirile dispersate în stânga și în dreapta fără a avea habar unde trebuie să ajungă. Încotro? Pentru că e forfotă în jur, iar ceea ce oamenii numesc ecou, de mult nu se mai aude. În așa momente nu mai cunoaștem cine suntem și încotro ne ducem.
Toți seduși de faptul că trebuie să ne deplasăm, uităm că uneori e bine să ne oprim și să ne oferim timp pentru un răsuflu. Trăim cu toții setați la capitolul improvizare, de parcă viața aceasta ar fi o piesă de teatru în care toți actorii și-au uitat replicile. Aflați în impas căutăm disperați cu privirea locul sufleurului care este deținătorul șoaptelor salvatoare. Nu-i chiar așa dragii mei, viața nu e în nici un caz un rol din piesa de teatru și nici noi nu suntem actori. Nu este neapărat necesar să ne irosim comoara limitată de care dispunem, timpul, pe deplasări haotice în spațiu.
Eu știu că toate începuturile pe care le-am avut în viața aceasta, au fost dictate de alții. La acele timpuri am fost un prost și am urmat modele, de parcă viața mea trebuia să fie un algoritm matematic, pe care dacă îl urmam aveam succesul asigurat. Atunci am înțeles că în perioada în care eu stateam la coadă pentru porția de fericire existau șanse mari ca atunci când ajungeam la ghișeu să nu mai primesc ce-mi doream. Pentru că stocul de fericire se epuizase.
Trebuie să încetăm să ne definim după alți oameni. Fiecare avem traseul nostru personal, povara pe care trebuie să o ducem în spate și viteza de deplasare diferită cu care ne mișcăm. Ieși din rând. Visul tău nu merită să-și aștepte rândul. Visul tău nu trebuie să stea la coadă.