Este tarziu in noapte…si incep sa scriu…nu reusesc sa adorm…Asa fac in momentele cand avalansa gandurilor se prabuseste peste linistea mea sufocandu-ma. Scriu ca sa ma eliberez…si sunt momente in care nu ma pot opri. Imi curge prin vene cerneala si-mi tremura in madulare scartaitul nervos al penitei. Stiloul se topeste in degetele mele groase, in arcuirea ferma a podului palmei si devine una cu mana. Atunci simt ca-mi arde incheietura, dar nu ma opresc!
As vrea ca randurile astea sa se scrie singure, pentru ca mi-e prea greu sa transcriu starile pe care le-am trait atunci cand aveam cea mai mare nevoie de ele. Nu-i nimic special in cuvintele pe care le scriu atunci cand nu poti citi printre ele.
Scriu … Ma eliberez. E tarziu in noapte. Stiu ca maine dimineata este imposibil sa va pot da micul meu text spre citire. Maine dimineata…trebuie sa fiu alaturi de… un suflet drag…sper sa pot programa micul meu text sa apara automat dimineata pe blog…
Scriu…nu am somn…e liniste…privesc in jurul meu si constat ca sunt singur…cred ca asa au spus ursitoarele…sunt momente in care te uiti in spate si incerci sa vezi daca tot ceea ce esti face parte din tine…Incerci sa vezi daca nu cumva doar tu te vezi…iar altcineva nu va vedea pentru ca…pentru ca esti… mult prea…Am momente in care tot ce vreau e un creion o agenda si o gura de aer. Atunci imi las gandurile sa zboare, sa se dezlantuie de realitate si astept doar sa se intoarca si sa isi odihneasca aripile pe hartia nescrisa din agenda mea cu care-mi planific visul. Dar…ca sa visez trebuie sa dorm…pentru ca visul meu nu face parte din realitate.
In linistea noptii mele albe ma chinui sa scriu niste cuvinte atat de insipide, incat m-as ineca in ele ca sa nu mai simt gustul amintirilor. Traiesc totusi pe un mal, cu sufletul mut care striga in tacere.