SILVIU RADU - OPERAȚIUNEA PASĂREA MĂIASTRĂ

17.

Agentul șef Petrescu bătu la ușă și intră. Moruzov stătea în spatele uriașului birou și scotocea prin sertarul interior. Petrescu aștepta în picioare. După ce scotoci prin sertarul biroului Moruzov îl fixă pe agentul șef cu privirea și zise:

— Unde umblii Petrescule?

— Am fost pe teren șefu' să culeg informații!

— Culegi pe dracu mă! Ți-am adus eu informații conclu- zionă Moruzov indicând cu privirea dosarul adus de Stransky.

Șeful SSI scoate lista din dosar si o întinde lui Petrescu.

— Ai aici o listă de persoane despre care nemții zic că fac parte dintr-o rețea care complotează împotriva lor.

Agentul șef citește hârtia apoi ridică privirea, întrebător.

— Maria Tănase sefu’?

Moruzov răspunde iritat:

— Da Petrescule, Maria Tănase. Dacă așa zic nemții, înseamnă că știu ei ce zic.

Moruzov se ridică de la birou și se postă în fața agentului sef.

— Mă Petrescule, nu-ți pierde timpul cu analizele. Eu zic să te concentrezi pe treburi polițienești. Ai citit lista?

— Da șefu! Am citit! Da... sunt nume grele aici, domnu’ Georgescu, doamna Maria, domnu' Popovici...

— Și cap de listă domnul Maurice Negre. Hai adună-ți oamenii și treci la treabă. Vreau să-i arestezi pe toți.

— îi arestez șefu’ da... o să fie deranj mare.

— Petrescule lasă gargara și treci la treabă. Hai, executare! Agentul șef salută pocnindu-și tocurile pantofilor și părăsi în viteză încăperea.

 
Autoturismul cu cei doi îndrăgostiți se apropia de Ploiești. Maria dormea liniștită rezemată cu capul pe umărul lui Maurice. Mașina ieși de pe șosea și o coti spre dealurile unde se vedeau în depărtare sondele rafinăriei. După o curbă Negre vede pe un deal un loc înverzit. Schimbă direcția într- acolo. Peste câteva momente oprește mașina lin, încercând să nu-și trezească pasagera. Dar Maria deschide ochii și exclamă:

— Bine c’am ajuns! Dacă mai mergeam mult muream de foame... în somn!

Maria coboară din mașină și privește înjur.

Când zgomotul motorului înceta, liniștea locului devenea imensă și, ascultând-o, Maurice întinse pătura la umbra unui copac. Maria se rezemă toată de un copac, lăsându-și trupul să cadă ca o tulpină prea grea. Simțea că acolo, în locul acela, cu rochia ei albă desfășurată în vânt, cu capul înclinat pe umăr, cu mâinile subțiri mângâind coaja aspră a copacului, ea intră în natură ca un mic detaliu, ca o mică podoabă.

Maurice se așeză la picioarele ei, întins pe pătură. Cu gesturi tandre începu să se joace cu pantofii ei, îi săruta genunchii, își plimba obrajii de-a lungul ciorapului ei alunecos de mătase.

— Maurice! zise ea. Te iubesc asa de mult!

— Nu scapi așa ușor de mine, îi replică Negre.

Ea zâmbi si zise:

— Nici nu vreau asta prostuțule!

Negre o privi în ochi. Nu voia să o mintă; o mințise deja prea mult.

— Dragă mea...

Maurice o privi câteva clipe. Se gândi să-i spună cât de periculoasă este munca lui. Nu mai suporta să se ascundă față de ea... Văzu privirea voioasă a Măriei și renunță. Schimbă subiectul si întrebă zâmbind:

— Iti mai este foame?

— Vaaaii! Morrr! Credeam că nu mai întrebi.

Maurice așeză coșul și scoase pe pătură o baghetă cu coajă crocantă, o bucată de brânză cremoasă, consistentă, două mere, câteva felii subțiri ca hârtia de șuncă si o sticlă cu vin Cotnari. Cu gesturi teatrale Negre extrage din coș două pahare apoi cu mișcări dibace dădu cep sticlei de vin turnând lichidul gălbui în pahare.

— închin acest pahar de vin pentru noi doi Mărie, zise Maurice ridicând paharul pentru a-i ciocni cu cel al Măriei.

— Pentru noi doi, concluzionă Maria. Acum putem să mâncăm?

Maurice încuviințează râzând. Maria și Maurice începură să mănânce cu poftă. La scurt timp ca și cum își aduse aminte de ceva Maurice se ridică și pleacă spre mașină de unde a revenit cu un aparat foto.

— Franțuzule da ce faci? Vrei să mă pozezi cu gura plină? O să râdă lumea de mine, chicoti Maria.

Maurice se mută din loc în loc făcând instantanee foto cântăreței.

— Tu ești frumoasă oricum, răspunse Maurice.

Ziaristul mai făcu câteva poze apoi își lua inima în dinți și spuse:

— Mărie, te iubesc. Te-am iubit din prima clipă. Nu-mi doresc decât să mă căsătoresc cu tine.

Ea rămâne cu ochii la el, surprinsă. înghite cu greu mâncarea si murmură:

— Ce zici tu acolo prostuțule?

Negre întinde mâinile spre ea, cuprinzându-i palmele.

— Da Mărie. Nu-ți pot oferi un inel, continuă el, împletindu-și degetele cu ale ei, sunt doar un pârlit de ziarist care nu câștigă foarte mult în zilele acestea dar totuși, o să-ți cumpăr unul de îndată ce-am să pot.

Maria dă ușor din cap, încă mută de uimire apoi răspunde:

— Mă prostuțule, ! Eu nu țin la lucruri d’astea!

A fost rândul lui Maurice să se arate surprins.

— Chiar nu tii?

— Nu Mon cheri. Nu am nevoie de inel ca să mă leg de ține. Eu de dragoste am nevoie dragul meu.

Maria îl privi cu ochi strălucitori, aproape sălbatici, apoi cu un gest tandru îl sărută pe Maurice.

—Hai că m-ai făcut să lăcrimez, spuse Maria zâmbind, scoțând o țigară din pachetul de pe pătură.

Maurice o privi aprinzând chibritul. Măriei îi străluceau ochii și-i tremurau degetele pe cutia de chibrituri. Trase adânc fumul țigării, scoțând apoi un vălătuc gros de fum.

Negre se întinse lângă ea și-și sprijini obrazul într-o mână privind-o tandru. Maria închise ochii și își lăsă capul pe spate. De la radio din mașină, lăsat deschis se auzi un cântec al Măriei Tănase.

Maria zâmbi și începu cu glas încet să cânte:

„Foaie verde măr domnesc offf.
Am iubit ș 'am să iubesc. Draga mea!

Brusc cu un gest plin de veselie Maria se ridică de pe pătură și continuă să cânte făcând piruete.

„Am iubit ș 'am să iubesc of of.

Măcar să mă prăpădesc.
Măcar să mă prăpădesc
Și ce 'mi place tot iubesc!"

Maria se repezi și-i sărută pe Maurice de trei ori în fugă apoi continuă să cânte. In fundal se auzea vocea ei de la radio cântând versurile : Haida haida de trei ori, Că -ți miroase gura a flori.

Apoi cu o piruetă se îndepărtă de Maurice și continuând să cânte după muzica de la radio:

„Si buzele micșunele
Moare neică după ele"

Maurice încântat de priveliștea Măriei dansând și cântând luă de pe pătură aparatul foto și începu să o fotografieze. Maria se învârtea și cânta plină de fericire, apoi după scurt timp se opri și zise:

— Mon cheri sunt tare fericită, si-l îmbrățișa sărutându-l cu patimă, apoi se desprinse jucăușă din îmbrățișare fugind spre mașină. Cu aceiași vervă se urcă la volan. Maurice strânse coșul cu merinde și pătura în grabă alergând apoi și el spre mașină. Când Negre ajunse la Ford se opri surprins. Maria era deja la volan, cu motorul pornit.

— Aruncă coșul în spate, spuse ea, cu un zâmbet larg.

— Nu conduci tu! zise Maurice.

— Ba da. Hai urcă degrabă că rămâne „ Capsa ” fără muș­terii!

Maurice dădu ochii peste cap și mârâi un „Bine”. Cu o mișcare scurtă se aplecă și lăsă coșul pe bancheta din spate. Apoi, se așeză lângă ea pe scaunul pasagerului.

Nici nu apucă să închidă bine portiera, că ea băgă automobilul în viteză și apăsă pedala. Mașina șovăie o clipă, apoi se năpustește în față, scuipând praf și fum pe măsură ce accelera.

— Mon Dieu, Mărie. încetinește!

Maria râzând își ținea cu o mână pălăria ce flutura în vântul ce pătrundea prin geamul deschis, iar cu cealaltă strângea volanul continuând în același timp să cânte.

„ Foaie verde măr domnesc of.
Am iubit și-am să iubesc...

— Maurice viata’i frumoasă. Veseleste-te!

Abia dacă încetini când trecură pe lângă ei un automobil depășindu-i. Apoi, brusc, la câțiva metri mașina opri în fața lor, blocând drumul. Maria fu nevoită să apese cu putere frâna pentru a evita impactul. Din mașina care baricada drumul săriră jos patru bărbați îmbrăcați la costume care se năpustiră asupra Măriei si a lui Maurice scotându-i cu forță din mașină.

— Ce dracu’ faceți mă? urlă Maria furioasă. Dati-ne drumu’.

Un pumn aplicat Măriei în stomac o reduce la tăcere.

Maurice se eliberează brusc din prinsoarea celui care-i capturase aplicându-i acestuia un pumn în bărbie. Cu un salt se repede spre agresorul Măriei. O lovitură cu tocul pistolului în ceafa dată de un alt agent îl doboară pe francez la pământ. Un agent gras care se comportă ca un șef ordonă cu glas răsunător:

— Puneti-le cătușe si sus cu ei în mașini.

Agenții executară ordinele șefului urcându-i pe Maria și Maurice în mașini separate.

— Hei tu! strigă șeful spre unul din oamenii lui. Ia mașina lor și vino după noi.

Cele două mașini demarează în trombă spre București lăsând în urmă un nor de praf care se pierde în amurg.

***

Deodată, ușa biroului în care se află Rică Georgescu este izbită de perete cu un trosnet. Agentul șef Petrescu împreună cu patru agenți năvălesc în cameră.

— Domnule Georgescu bucuros de oaspeți!?

Georgescu sare ca un arc de la birou încercând să fugă spre o altă ușă. Doi dintre agenți îi barează calea. Rică aplică unuia dintre agenți un pumn în bărbie. Agentul cade ca secerat. Toți agenții se năpustesc asupra lui Georgescu imobilizându-l.

Petrescu se apropie de Rică și i se adresează sarcastic:

— Nu sunteți o gazdă bună domnule Georgescu. Păi așa se primesc niște oaspeți? Nu-i frumos. Uitați ce zic eu! Ca să ne împăcăm, vă poftim la noi în vizită, unde noi suntem mereu bucuroși de oaspeți.

Petrescu se întoarce brusc către agenți și ordonă:

— Luati-l.

Georgescu este ridicat pe sus de agenți și scos din cameră.