La început, mi-am propus să nu visez niciodata, apoi am realizat că este unul din cele mai frumoase lucruri. Şi am continuat să o fac. Nu ştiam cum să reacţionez. Îmi era teamă de nou. Îmi era teamă de o altă lume…
Atent mi-am pregatit patul intinzandu-ma apoi in el pregatit sa visez. Am inchis ochii…somnul nu venea.
La un moment dat, s-a făcut întuneric şi am rămas singur. M-am speriat. Se auzeau sunete şi totul troznea în jurul meu. Se auzeau paşi şi voci…dar nu vedeam nimic. Am simţit o mână pe spate şi s-a făcut lumină. Apoi am auzit o voce feminina spunandu-mi in engleza:
”Domnule… am aterizat va doresc sedere frumoasa in Turcia.”
Uimit am multumit zambind stingher si am inceput sa cobor pe scara avionului privind totodata la forfota pasagerilor care mergeau grabiti spre iesirea din aeroport.
Un domn brunet cu mustacioara a venit la mine si mi-a luat bagajele adresandu-mi urarea de bun venit in limba Turca.
”Ce vis frumos am ” imi spuneam eu in gand ”sunt primit cu multa atentie si consideratie in alta tara”
Dupa cateva clipe de mers catre iesirea din aeroport m-am oprit in fata unei limuzine in care eram invitat sa urc de catre omulet. Am ezitat intrebandu-l cu glas sovait:
”Esti sigur ca este pentru mine aceasta masina”
El a raspuns amabil:
”Desigur domnule Silviu Radu este masina trimisa de primarul din Antalya special pentru dumneavoastra. Este o mandrie pentru noi ca un scriitor sa aleaga sa-si lanseze una din cartile sale in tara noastra.”
M-am urcat zambind stinger si gandindu-ma ca acest vis este foarte frumos si macar sa ma bucur de el aici in somn stiind ca in realitate nu voi avea parte vreodata de asa ceva.
M-am asezat confortabil pe bancheta luxoasa a limuzinei privind pe geam cum prin fata ochilor mei se deruleaza peisajul plin de viata al orasului Antalya. Claxoane…forfota…magazine mai mari sau mai mici…reclame stradale mai mari sau mai mici…
Dar brusc privirea mi-a ramas atintita pe un panou mare pe care era scris numele meu alaturi de o fotografie a cartii mele.
”WooW” mi-am zis in gand.
”Acesta este cel mai frumos vis cu siguranta”
Totul era luminat de soare. Am citit afisul de pe acel panou imens pe care scria ca eu voi fi prezent la prima editie a Festivalului Prieteniei Culturale Mondiale si ca-mi voi lansa cartea in cadrul acestui festival la care vor participa 77 de natiuni…
O bucurie imensa am simtit cuprinzandu-ma in vis…totul era coplesitor.
Auzeam gandurile care-mi analizau visul spundu-mi…”Uneori tu renunți la anumite lucruri din motiv că nu-ti mai stârnește acea scânteie de altădată și crezi că e mai bine să renunți la un vis decât să ai aspirații greșite. Important să începi deplasarea pe unul din multitudinea de visuri pe care le ai, iar inima pe parcurs singurică va decide dacă e al tău sau nu.
Alteori renunți la anumite lucruri nu din motiv că nu ti-ar plăcea acestea, dar din motiv că te gândesti prea mult la ce o să zică lumea. Daca doresti sa te apuci de scris carti nu asculta la asa zisi “critici literari” câți avem în jur pentru ca ei te vor convinge singur sa începi a crede că ești banalitate… nu renunta sa visezi…
Să mergi în liniște spre destinație, e cel mai util lucru pe care poți să-l faci. Să-ți deplasezi coordonatele nu numai în timp ci și în spațiu e soluția optimă și esența ei e în a oferi acestei vieți un sens.”
Dupa aceste ganduri visul meu din Turcia a continuat sa se deruleze cu o viteza uimitoare timp de 10 zile. Eu si cartea mea am fost primiti de foarte multi oameni pe care i-am simtit zambindu-mi din suflet. Am fost aplaudat de aproape 10000 de oameni pe scena amplasata langa primaria din Antalya… in birourile editurilor vizitate… sau pe strada… in holul hotelului…chiar si la aeroport. Am dat sute de autografe…am daruit cartea cu drag oamenilor de stat din Turcia dar si oamenilor simpli…
Am trait un vis parca a fost realitate. Asa cum e normal stiu acum ca noaptea celui mai frumos vis se apropie de sfarsit.
Simt ca sunt treaz dar mai tin inca ochii inchisi refuzand sa revin la realitate din acest vis minunat. Stiu ca in cateva momente voi auzi sunetul alarmei ceasului desteptatorcare ma va aduce inapoi in realitate…
”CLINK, CLINK” Inevitabilul se produse… acesta era sunetul alarmei. Trebuia sa ma trezesc din vis.
Simt o mana pe umar si aud o voce feminina spunandu-mi:
”Domnule trebuie sa va legati centura aterizam in Bucuresti”
Am deschis ochii larg privind uimit in jur…Adormisem in avion pe drumul de intoarcere spre tara…Ma intorceam din Turcia…
Sa inteleg ca inca visez ?
Ce frumos…VISUL MEU CONTINUA.
Sunt fericit…