Bună, dragă cititorule.
Stiloul meu se tot întreabă de ceva timp cine poate fi numit un om puternic și care ar fi calitățile acestuia și… evident… el asterne pe hartie apoi trăiri, emoții, sentimente… ca-ntodeauna, de altfel… asa cum crede el. Mana mea este doar o unealta pe care el o foloseste pentru a scrie tot ce simte. Părerile sunt diferite și relative… Cea a stiloului meu, o aflați acum.
Cineva ar zice că un om puternic e acela care ştie să-şi ascundă emoțiile, gândurile, problemele… Care pare să nu sufere, să nu fie deranjat, să nu se lase influențat de chestii din exterior și multe alte calități care … dintr-o parte ar părea că doar cineva extrem de puternic, poate dur le posedă… Și e și asta o putere, nu zic. Nu oricine poate să nu dea pe față ce-l doare. Ai nevoie de ceva nervi de oțel, de un management bun al emoțiilor ca sa poti controla asta…
Stiloul meu crede ca oamenii cei mai reci, cu măști, cu cele mai multe secrete și care par duri din exterior, pot fi mai slabi pe dinăuntru…
Eu, totuși, cred că cei mai puternici sunt anume acei, care au curajul să deschidă sufletul. Să își poată exterioriza fricile cele mai ascunse, gândurile nespuse sau sentimentele ne arătate. Acei care pot ierta chiar și pe cei care nu merită. Acei care pot iubi necondiționat, chiar de nu li se răspunde pe merit. Acei care nu au frică să zică: Iartă-mă, Îmi lipsești, Am greșit…
Acei oameni, care dau dragoste și-i încarcă pe alții cu viață, chiar de singuri ar avea nevoie de susținere. Acei care, în momentele cele mai dificile, când par să nu mai găsească puteri. Acei care cad în genunchi mai des ca alții, soarta lovindu-le caracterele cu diferite provocări și ei găsesc putere să se ridice de fiecare dată și o fac de fiecare dată tot mai sigur… Și… totuși… reușesc să mai păstreze bunătate chiar și-n așa momente.
Stiloul meu mi-a invatat sufletul sa nu fie rautacios. Răutăcios poate fi oricine la greu. Dar nu oricine poate să fie în continuare blând și bun chiar de sângerează prin ranile provocate de o hartie groasa si plina de asperitati… Poate acum încă nu realizezi, dar eu cred că bunătatea, grija, atenția și blândețea sunt demonstrația puterii, nu a slăbiciunii.
Nu oricine poate recunoaște că are o problemă. Nu oricine poate recunoaște că nu știe ceva. Nu oricine poate recunoaște că a greșit. Nu oricine poate cere o mână de ajutor. Pentru asta trebuie curaj. Pentru asta trebuie să mai uiți de orgoliu. Te deschizi ca o carte în fața cuiva cu imperfecțiunile tale. Te dezgolești ca să-ți fie văzute rănile și cicatricile… La temă: undeva scria că cicatricile și rănile sunt locurile pe unde pătrunde lumina în interiorul nostru.
Nu vă sfiiți să cereți ajutorul. Dar și mai important – nu vă sfiiți să-l oferiți. Că deseori, oamenii care au nevoie de ajutor, pot să nu-l ceară. Poate din frică, poate din nesiguranță sau poate doar din motivul că se blochează nițel în situații dificile și nu știu ce ar putea să întreprindă. Se complică în așa momente.
Eu … cel puțin, așa fac. Mă blochez, mă complic, trag ușa după mine și mă închid undeva în adâncul odăii întunecoase, pentru a căută răspunsuri.
Da… desigur că sunt excepții și totul e destul de relativ (ca și orice în viața asta). Nu tot timpul avem nevoie de implicarea cuiva din exterior. Câteodată substanța cenușie trebuie pusă sub presiune ca să dea soluții și ca să avem parte de o dezvoltare. Unii soluționează totul singuri și o fac destul de bine. Avem de învățat de la ei și … eu, personal, mă bucur să cunosc așa oameni. Eu, personal, am de toate… Am momente când știu singur ce, cum și când am de făcut. Și … evident… am și momente când sunt împrăștiat și aș avea nevoie de o mână-ntinsă pentru a putea să va spun vouă ce trăiri am eu ca stilou …
Multumesc voua cititorilor dar multumesc si scriitorului meu care a decis sa mă sustina ca eu sa va pot transmite aceste ganduri.
Cu drag…stiloul si al lui scriitor.
P.S. Cum am mai spus: suntem toți diferiți. Și dacă părerea mea nu concide cu a ta, dragă cititorule, iertat să fiu. Sau dacă poate nu am înșirat în rânduri pe înțelesul tuturor va spun cu sinceritate ca nu este vina mea…stiloul este cel care insira aceste cuvinte pe foaie. Ca-ntotdeauna, nu pot fi laconic când se deschide sufletul și cuvintele curg. Din acest motiv, sunt extrem de recunoscător și mulțumesc din suflet stiloului.